Totuși

Chipul străveziu, tăcut și totuși atât de clar

al pașilor Tăi,

mă fac să mă aplec în jos, mai jos de tălpile-mi murdare,

și să sărut încă o dată urma, speranța.

Ai mai trecut și azi,

la fel ca mereu, ca să mai dai de hrană iertare bieților

murdari ai lumii.

Și uite murdăria noastră, care mai de care mai diversă,

totuși,

nu lasă urme peste pașii Tăi... .

Of, atât de mult să nu mă pierd de ei aș vrea...

dar vezi, una din murdăriile de care Îți spuneam...

Eu-l acesta, mă mai întoarce spre calea vechi știută...

Știu, ploaia Ta începe să rezidească iar cărarea bună,

ca pe urmă,

doar pașii Tăi să mai rămână ciopliți în ea... .

(Andreea Matei)