O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã  capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era crãpat, pe când celalalt  era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa. 
    La sfârsitul  lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea doar pe  jumãtate. 
   Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un  vas si jumãtate de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizãrile sale.  Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu imperfecþiunea sa, si se simtea  atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit!  
    Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, dupã cum credea el, i-a vorbit într-o  zi femeii lângã izvor: "Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã  face ca apa sa se scurgã pe tot drumul pânã acasã!" 
Bãtrâna a zâmbit,  "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, 
insã pe cealaltã nu?"  "Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat 
seminte de flori pe  partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi."  
"De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã nu ai fi fost  asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospãteazã casa." 
    Fiecare  dintre noi avem defectul nostru unic. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata  împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult! Trebuie sa luam  fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea.  
Morala: Crãpãtura vasului nu înseamnã sfârsitul, ci o  posibilitate de a face ceva diferit! 
http://www.eculinar.ro/forum/yaf_postst350_Lectii-de-viata-povestioare-pilde.aspx
uma paróquia ortodoxa da diocesa Romena de Espahna e Portugal - an Orthodox Christian parish under the Romanian diocese of Spain and Portugal
Sfântul Grigorie Decapolitul
Apărătorul nostru și folositorul cel fierbinte, după datorie mulțumiri aducem ție, sfinte, noi cei izbăviți din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca cel ce ai către Domnul îndrăzneală, din toate primejdiile izbăvește-ne pe noi, ca să-ți cântăm ție: bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Grigorie!
 
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu