Sfântul Grigorie Decapolitul

Sfântul Grigorie Decapolitul
Apărătorul nostru și folositorul cel fierbinte, după datorie mulțumiri aducem ție, sfinte, noi cei izbăviți din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca cel ce ai către Domnul îndrăzneală, din toate primejdiile izbăvește-ne pe noi, ca să-ți cântăm ție: bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Grigorie!

vineri, 2 septembrie 2011

”Si pe noi ne-a salvat Tata Pesi”

    Zi tristă, ieri, pentru rude, colegi şi miile de copii cărora Alexandru Pesamosca le-a marcat destinele şi le-a dat o nouă şansă la viaţă. Faimosul pediatru a plecat dintre noi la vârsta de 81 de ani, dar nu singur, aşa cum a trăit în ultimii ani din viaţă. Zeci de persoane, foşti pacienţi, cunoştinţe şi colegi, au venit să-l plângă pe doctor chiar cu ore bune înainte ca trupul lui să fie depus la capela din curtea Spitalului Marie Curie din Bucureşti.
    Nici în ultima clipă, “Tata Pesi”, aşa cum îl alintau copiii pe care i-a salvat, nu a vrut să părăsească spitalul în care a muncit mai bine de 60 de ani. Pediatrul s-a stins în noaptea de miercuri spre joi, după o lungă suferinţă provocată de afecţiuni cardiace şi pulmonare, în cămăruţa lui de la ultimul etaj al Spitalului Marie Curie din Capitală.

Biserica a fost ridicată chiar de el

“Tata Pesi” va rămâne şi după moarte aproape de ceea ce a iubit mai mult pe lume - copiii - pentru că va fi înmormântat lângă capela Bisericii Cuviosul Stelian şi Sfântul Nicolae Brâncoveanu, pe care chiar el a ridicat-o în curtea spitalului. Ieri, conducerea spitalului a început amenajările pentru locul de veci, care va fi marcat de un monument în cinstea medicului.
Cu geniul şi cu dăruirea sa a reuşit să salveze de la moarte 50.000 de copii din toate colţurile ţării, cu boli care mai de care mai neobişnuite şi mai nemiloase. Acum toţi îl plâng, ştiind că poate vor mai trece mulţi ani până când un alt geniu al medicinei se va naşte. Şi-a dedicat întreaga viaţă copiilor bolnavi şi nici măcar după pensionare, faimosul chirurg nu a vrut să părăsească Spitalul Marie Curie. Ieri, vestea morţii lui “Tata Pesi” i-a întristat pe mulţi, astfel încât zeci de oameni au venit să-i aprindă o lumânare la căpătâi, chiar înainte ca trupul său să fie depus la capelă. Îl aşteptau cu toţii cu lacrimi în ochi ca să-şi ia rămas- bun.

L-a plâns şi «băiatul-ciclop»

    Adrian Mogoş, băiatul care i-a marcat cariera lui Alexandru Pesamosca, a venit ieri plângând la capela de la Spitalul Marie Curie. El a avut, la vârsta de un an, o malformaţie foarte gravă în zona frunţii, din cauza căreia a fost numit “băiatul- ciclop”. Din fericire însă, faimosul chirurg l-a operat cu succes, iar acum tânărul duce o viaţă normală.

Nu a luat şpagă vreodată

    Toţi cei pe care i-a salvat de la moarte îşi amintesc cu admiraţie că, spre deosebire de alte cadre medicale, doctorul Pesamosca nu a acceptat niciodată “atenţii” în bani de la pacienţi. De altfel, chiar pediatrul a relatat într-un interviu, în urmă cu mai mulţi ani, că a făcut un obiectiv din acest lucru. Povestea are însă un substrat tragic: tatăl său, grav bolnav, a decedat din cauza unui medic care nu a vrut să-l trateze fără bani.

“Tata Pesi”: Au vrut să mă arunce în stradă!

    Dr. acad. Alexandru Pesamosca s-a născut în anul 1930, la Constanţa. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti, în 1954, după care a fost repartizat într-un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de trei ani.
Ulterior, a fost transferat la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti, apoi la Marie Curie, unde a efectuat zeci de mii de operaţii, reuşind să salveze viaţa unor copii cărora alţi medici nu le mai dădeau şanse de supravieţuire.
În 2006, s-a luat decizia ca toţi medicii de peste 65 de ani şi profesorii de peste 70 de ani să înceteze activitatea în sistemul public. Pesamosca avea atunci 76 de ani. Printr-o scrisoare oficială a fost anunţat personal că va trebui să îşi clarifice situaţia cu privire la exercitarea profesiei de medic, dar şi la spaţiul pe care îl ocupa în Spitalul Marie Curie. Scrisoarea era semnată chiar de unul din foştii săi studenţi, ajuns director în Ministerul Sănătăţii.“Da, asta voiau să îmi facă buldogii ăştia! Noroc cu voi, ziariştii, că altfel ajungeam în stradă!”, a povestit “Tata Pesi” într-un interviu acordat acum doi ani pentru “Formula As”.


Mai mult: "Şi pe noi ne-a salvat Tata Pesi" - Ştiri interne | Libertatea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu