Un om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei biserici un bătrân sărman,
cerşetor, ce trăia din
milostenia credincioşilor. De bătrân, s-a apropiat o fetiţă
care i-a întins câţiva
bănuţi. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:
- Spune-mi,
de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi?
- Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are bani, aşa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cu
siguranţă, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu,
fiindcă am făcut un bine, se va
îndura şi de mine.
Cucerit
de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce îşi
doreşte ea cel mai mult.
- O, a spus fata, aş vrea un cojocel,
că vine iarna şi va fi foarte frig. Anul
trecut am răcit rău de tot, fiindcă
nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu
mi-a
ajutat şi m-a însănătoşit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e tare
scump şi nu se poate.
- E,
uite că se poate, i-a mai spus omul.
Vino cu mine!
Ajunşi în faţa unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat fetei un cojocel călduros şi tare frumos. Fetiţa nu ştia cum să-i mai mulţumească străinului ce se îndurase de ea.
- Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna
te răsplăteşte pentru binele făcut. Tu 1-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat mie
ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, şi, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta şi mie mai târziu, fiindcă atunci când ne ajutăm unii pe ceilalţi, şi Dumnezeu ne ajută
pe noi.
Cu cât suntem mai buni şi avem mai multă grijă unul de altul, cu atât Dumnezeu ne vede credinţa şi ne fereşte de
rele."Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial." (Sfântul Marcu Ascetul )
Leon Magdan
Tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu