Sfântul Grigorie Decapolitul

Sfântul Grigorie Decapolitul
Apărătorul nostru și folositorul cel fierbinte, după datorie mulțumiri aducem ție, sfinte, noi cei izbăviți din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca cel ce ai către Domnul îndrăzneală, din toate primejdiile izbăvește-ne pe noi, ca să-ți cântăm ție: bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Grigorie!

vineri, 15 martie 2013

Credinţa într-o lume a sceptismului

Nu suntem obligaţi să credem. Credem în Dumnezeu, nu pentru că trebuie, ci pentru că suntem convinşi de validitatea Lui şi de adevărul Lui.

    Ne mărturisim credinţa în multe feluri, mai întâi de toate prin exemplul vieţii noastre, prin felul în care ne rugăm, trăim şi iubim. Alteori, pur şi simplu ne mărturisim credinţa prin discuţii şi conversaţii purtate cu alţi creştini ortodocşi sau cu cei de alte credințe unde putem face referiri la Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie sau la Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Cu toate acestea, am putea de asemenea discuta cu necredincioşii şi scepticii iar apelul la aceleaşi surse precum Biblia, Tradiţia şi Sfinţii Părinţi nu vor avea nici o însemnătate pentru ei. În primul rând, este evident faptul că aceştia nici nu cred în divin. Nu poţi spune „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”(Ioan 3, 16), dacă nu crezi mai întâi în Dumnezeu.
   De asemenea, este important să ne dăm seama că trăim într-o lume postmodernistă pentru care nimic nu e mai confortabil decât pierderea credinţei în Dumnezeu. Ei spun că „Dumnezeu nu există” şi că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt doar miturile şi superstiţiile unui popor needucat şi neiluminat. Poate că prietenii noştri nu ne vor spune acest lucru verde în faţă, dar, după cum sugerează Sfântul Apostol Pavel, ei ne cred nebuni şi cred că ne irosim timpul pe pământ.
Ştim că acest fel de lovituri vin din toate direcţiile, aproape în fiecare zi, în tot felul de moduri: televiziunea, presa scrisă, sistemul nostru educaţional, poate chiar şi guvernul. Un uriaş război spiritual în care nu avem voie să ne pierdem. Deci, luând în seamă acest lucru, trebuie să discutăm despre trei aspecte lumeşti de care ne-am putea folosi atunci când vorbim despre existenţa lui Dumnezeu cu cineva care nu crede în El sau este oarecum sceptic. Acestea sunt filosofia, ştiinţa şi matematica.
   De curând, în Marea Britanie, un grup de atei a iniţiat o campanie de reclame numită „Campania autobuzului ateu”. Aceştia au lipit bannere şi slogane pe autobuze cu mesajul „Dumnezeu, probabil nici nu există. Nu vă mai faceţi griji şi bucuraţi-vă de viaţă”. Oare acest lucru nu ne pune la îndoială credinţa? Nu ne călăuzește pe o cale sau pe alta? Fiind creştini ortodocşi, putem vedea cum acest lucru poate rezona cu oamenii, nu? Războiul spiritual este reînnoit şi o altă salvă este aruncată spre noi. Din păcate, diavolul este foarte dibace și se poate ca așa să câștige câţiva oameni de partea sa.
 
Cum răspundem?
 
   Analizând ceea ce au spus, putem observa imediat că ateii și-au recunoscut propria îndoială deoarece spun că „Dumnezeu, probabil nici nu există”. Cuvântul „probabil” deschide calea posibilităţilor. Adevărul este că nimeni nu poate cerceta sau explora întregul univers. Nimeni nu poate studia cosmosul încercând, într-un fel sau altul, să dovedească existenţa lui Dumnezeu. Dacă suntem oameni cu gândire logică vom trage concluzii din toate dovezile disponibile. La ora de economie am învăţat că legea cererii şi ofertei poate fi folosită cu certitudine, doar atunci când o cunoaștem la perfecție. Noi nu posedăm o înțelegere perfectă, deplină şi nu putem analiza toate dovezile posibile ale cosmosului referitoare la Dumnezeu. Aşadar, nu putem trage concluzia finală cu privire la existenţa lui Dumnezeu din punctul de vedere al logicii.
   Există, de asemenea, un principiu filosofic, care spune că dacă Dumnezeu nu există, atunci nu există nici un viitor pentru noi. Existenţa noastră nu este decât un accident, o consecinţă a relaţiei cauză-efect, fiind destinată pieririi. Suntem un rezultat al mişcării aleatorii a unor atomi ce se ciocnesc. Dar să ne gândim la exemplul următor, la o frumoasă icoană a lui Hristos. Dacă ar fi să punem pe o podea un blat de lemn şi puţină vopsea şi, să presupunem, că am face culorile exact ca cele din icoană, dacă am arunca blatul și culorile în aer așa încât acestea să se ciocnească care ar fi probabilitatea să apară această icoană a lui Hristos? Cum ar fi dacă aş spune că am încercat acest lucru în nenumărate rânduri? Cred că suntem de acord că aşa ceva nu s-ar putea întâmpla vreodată. Nu are niciun sens. La fel cum nu are sens nici să susţinem că suntem un produs al hazardului, o consecinţă a ciocnirii unor atomi din acest univers nesfârșit. Nu. Mai degrabă suntem fiinţe dorite şi iubite de un Creator. Doar un Creator ar putea să ne plaseze aici, iar acesta este Dumnezeu. Chiar dacă este ironic, la aceeaşi concluzie a ajuns spre sfârşitul vieţii sale şi binecunoscutul filozof ateu Bertrand Russell.

Pentru a citi mai multe accesati:
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu