Sfântul Grigorie Decapolitul

Sfântul Grigorie Decapolitul
Apărătorul nostru și folositorul cel fierbinte, după datorie mulțumiri aducem ție, sfinte, noi cei izbăviți din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca cel ce ai către Domnul îndrăzneală, din toate primejdiile izbăvește-ne pe noi, ca să-ți cântăm ție: bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Grigorie!

miercuri, 14 mai 2014

A iubi înseamnă a ierta

   Atunci când suntem ispitiţi să judecăm pe cineva, să-l dispreţuim, trebuie să ne amintim cine este cel din faţa noastră. Şi cine este? Este “sluga Altuia”, zice Apostolul Pavel, pentru care s-a plătit  cu preţul sângelui lui Hristos. Aşadar, când dispreţuim pe cineva, să ne întrebăm care este părerea lui Hristos despre acest om. 
   Hristos şi-a vărsat sângele pentru el, dar ce am făcut eu pentru acest om căruia îi pretend să-mi fie fidel, să nu mă vorbească de rău şi aşa mai departe?
Ce am făcut eu pentru el? I-am dat bani, l-am ajutat la nevoie, i-am luat apărarea? Oare acestea sunt lucruri în schimbul cărora pot pretinde devotamentul cuiva? Oare înseamnă acestea ceva pe lângă sângele lui Hristos? Şi oare noi, care Îl trădăm în tot ceasul pe Mântuitorul lumii, putem cere socoteală celor ce greşesc faţă de noi?
   Dacă ne aducem aminte la timp de aceste lucruri, nu putem păstra supărarea prea multă vreme.

(Ierom. Savatie Baştovoi)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu