Să spun sau să nu spun...
cuvântul?
Să-l tac, să-l
înveşnicesc...
Să mă mint cu el,
Să mă trezesc...?
Sau poate să îl fur, să-l dau înapoi
Și iar să îl trăiesc.
Să aprind omenirea din firea mea ințelenită,
Cu puterea lui, a cuvântului!... .
Să mă mint cu el,
Să mă trezesc...?
Sau poate să îl fur, să-l dau înapoi
Și iar să îl trăiesc.
Să aprind omenirea din firea mea ințelenită,
Cu puterea lui, a cuvântului!... .
Cu Viață să mă
îmbrac,
De nefiresc să mă dezbrac,
Cu Adevăr să pun întrebarea,
Cu inima să găsesc răspunsul....!
De nefiresc să mă dezbrac,
Cu Adevăr să pun întrebarea,
Cu inima să găsesc răspunsul....!
Cuvântule... ți-aș
spune atâtea,
Te-aş adăpa cu pământ bun și cu apă senină,
Dar oare m-ai crede atunci când doar ți-aș tăcea,
Când doar pe tâmplă ți-aș sta rezemat,
Fără pământ în palme, fără apă senină în ochi... .
Doar eu, așa cum mă știi când iarăși uit?
Te-aş adăpa cu pământ bun și cu apă senină,
Dar oare m-ai crede atunci când doar ți-aș tăcea,
Când doar pe tâmplă ți-aș sta rezemat,
Fără pământ în palme, fără apă senină în ochi... .
Doar eu, așa cum mă știi când iarăși uit?
Cuvântule... Ești
așa frumos când necuvânți...!
Ca dansul unui prunc nenăscut,
Ca un dor ești,
Ca o adormire senină a unui sfânt
Ce nu a murit de fapt,
Ci a înviat!
Cuvântule... de la Început ai fost,
Și ești și acum tot ce eu nu sunt,
Dar în Iubire aș vrea să fiu,
Fii Cuvântul și Necuvântul meu!
Ca dansul unui prunc nenăscut,
Ca un dor ești,
Ca o adormire senină a unui sfânt
Ce nu a murit de fapt,
Ci a înviat!
Cuvântule... de la Început ai fost,
Și ești și acum tot ce eu nu sunt,
Dar în Iubire aș vrea să fiu,
Fii Cuvântul și Necuvântul meu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu