În timp ce mergea pe drum, un călător
a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia
atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit? Bine ar fi dacă ar gusta
şi
el câteva, aşa, de poftă!
Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă.
A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare,
şi-a zis: "Fie
ce-o fi!" şi a-nceput să se caţăre pe gard.
Cu
greu, a reuşit să ajungă în
curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina
şi o rupsese. Acu,
ce să mai facă! Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi
şi
s-a afundat în mâl. Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la el cum arată, şi-a spus:
- E drept că am obţinut
eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea
bună e ruptă, încălţările şi pantalonii
murdari ...
Cum stătea el aşa şi îşi plângea
singur de milă, apare în curte stăpânul
casei. Când 1-a văzut
pe călător cum arată, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş? Dacă băteai la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva
mere, eu ţi-aş fi dat cu drag.
Acum, haide în casă să te speli şi
să
te odihneşti şi apoi
îţi vei vedea de drum! Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar,
în acelaşi timp, şi-a promis sieşi că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.
In
viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni care
vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţii însă fură, gândindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia, păcătoşii, singuri se înşală, fiindcă
nu este totul să ai un lucru; contează şi cum 1-ai obţinut!
"În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni
bogat decât îmbogăţind pe altul."
(Sfântul Ioan Gură de Aur).
Cele mai
frumoase Pilde
şi
povestiri creştin-ortodoxe.
Leon Magdan
Tipărită cu binecuvântarea
Prea Fericitului Părinte
Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu