Lumina

Două lumini mai licăresc...
E zarea mare,
Sufletul înduioșat...
Dar două lumini licăresc neclintite, 
Arzând neliniștea, topind durerea.

”Să ardem împreună”,
zise una dintre ele.
Iar cealaltă, parcă fugind, parcă rămânând,
A încuviințat să stea, să ardă împreună,
Ele, doar două lumini plăpânde și uitate,
Dar atât de vii una pentru alta,
Atât de înalte în micimea lor.

Și au ars...
Și ard și acum...
Câteodată în durere,
Altădată-n bucurie,
dar mereu împreună,
mereu Una...!


 Andreea Matei