Implorare

Prin negura adâncă curg şiroaie de pete roşii,

de dureri.

Şoapta din mine strigă pe străzi uitate, spartă în forme fără noimă, fără alinare.

Te rog...taci!

Tu sânge amestecat cu mii de săbii,

Tu noapte secătuită de puteri.

Te rog...vino!

Măiestrie stinsă în cărbunele aprins al iubirii,

Cumpătare şi...Doamne... !

Sunetul din mine plânge distorsionat de greşeala primordială.

Şi tace apoi puţin.

Te rog...iartă-mă...şi rupe-mi sufletul în umbra unui cer mai bun.

Şi şterge-mi slăbiciunea din pieptul ce, aşa în negura adâncă,

Te caută ca un nebun...!
                                                    (Andreea Matei)