Nașterea Domnului

Pe cer, în noaptea ceia, ardea un colb de stele 

De-asupra omenirii cu pãcãtoase gloate,

Cu Regi, pe fruntea cãror sclipiau Coroane grele, 

Cu-Impãrãtii supuse pe veci pieirii toate...

Si-atunci, in noaptea ceia seninã si adâncã, 

Zãrirã Magii lumii, pe cer, o mare stea, - 

O stea strãluminatã, ne mai vãzutã încã, 

Si-au fost purces, cu daruri, cãlãuziti de ea !...

Cãci, - cititori in stele fiind în noaptea humii, - 

Trei Magi stiau cã vine, cu strãlucire foarte, 

Iisus-Mântuitorul sau Impãratul lumii,

Cel  Care-avea sã calce cu moartea peste moarte ?...

Ei au stiut cã'n lume Cel care-avea sã vinã,

Va 'ntuneca, prin Mila-I, toti Regii si-Impãratii : 

La slabi, va da toege, la orbi va da luminã,

Va sãtura flãmânzii, va adãpa 'nsetatii !...

Si L'au aflat pe-Acela a Cãrui sfântã milã, 

Ca soarele venit-a pe oameni sã-i mângâe, - 

Si Magii 'ngenunchiarã pe umedã argilã,

Si daruri I-au dat : aur, si smirnã, si tãmâe !...

Atunci, berbecii, boii, viteii si asinii,

Cu-al rãsuflãrii abur, au încãlzit pe-Acel

A Cãrui sfântã frunte urma s'o 'ncingã spinii,

Si 'n cue mari, pe Cruce, sã-L batã  I s r a e l !...

(Vasile Militaru)