De-aş fi

Am stat, am privit şi am tăcut.

Noaptea şi steaua singuratică mi-au amintit cu bucurie

de vântul dureros de dulce al ierbii,

al câmpului cu nori.

Greşesc.

Şi ştiu că neputinţa de a înţelege

e mai mare decât cea mai mică fărâmă de iubire

ce o porţi.

Şi de aceea te rog,

ba nu,

te implor,

să îmi ierţi gândul pierdut în neştiinţă,

pata de dor cusută cu îngâmfare,

şi poate tot răul ce l-am lăsat, undeva,

pe o piatră rece,

îngheţat în suferinţă.

Rugăciunea mea e simplă

şi nu are cuvinte multe şi mature.

Ci, ca un copil, îţi cer doar să mă ierţi

şi să mă laşi să vin la TINE... .

                                        (Andreea Matei)